Anul 2019 în Avenul de sub Vârful Grind

Anul 2019 a reprezentat, în explorarea Avenului de sub Vârful Grind, împlinirea visului mai multor generatii: depășirea terminusului care nu se lăsa cucerit de 24 ani și explorarea necunoscutului. Noua cotă atinsă a fost -769m, iar cavitatea a ajuns din nou pe primul loc în România, din punct de vedere al adâncimii.

Fiind una dintre cele mai importante cavități din România, Avenul de sub Vârful Grind a atras și a speriat în același timp generații întregi de speologi. De la începuturi, accesul la intrare (aflată la altitudinea de 1922m) a fost unul dintre principale criterii de selecție. Caracterul aproape 100% vertical obligă exploratorii la stăpânirea perfectă a tehnicilor de progresie pe coardă (TSA) și la o bună condiție fizică.

Premise

Încă din 2016, atunci când am participat la primele ture de bivuac pentru decolmatarea terminusului din puțul Walter Gutt, ne era clar că trebuie să existe ceva după acea aglomerare de bolovani încastrați între cele două fețe de strat. În sprijinul acestei idei au venit observațiile de la fața locului:
curent de aer, difuz din cauza dimensiunilor destul de mari ale galeriei și bolovanilor, dar clar pentru un observator atent;
circulația liliecilor prin dărâmătură, pe timp de seară.

În 2017, din diverse motive, Clubul de Speologie Avenul s-a implicat doar pe partea de dezechipare și coborâre a taberei. În acel an s-a descoperit sectorul Himalaya 2, care este paralel cu galeriile deja cunoscute ale avenului. Eforturile din acel an și din anul care a urmat s-au concentrat aproape integral pe explorarea acestor galerii.

Diferențele de opinie apărute între membrii C.S. Avenul și conducătorul de atunci al explorărilor (și totodată președinte A.S. Focul Viu) au făcut ca drumurile noastre să se despartă temporar. Așa s-a făcut că în 2018 nu ne-am implicat în acțiunile comune, dar nici nu am putut să ne desfășurăm activitățile dorite. Sfârșitul anului a adus alegeri în cadrul A.S. Focul Viu și o nouă conducere. Schimbarea persoanelor a adus și o schimbare de atitudine atât față de Grind, cât și în multe alte privințe. La începutul anului 2019, am pus la punct un protocol de colaborare între cele două cluburi de speologie, în primul rând legat de conlucrarea în vederea explorării avenului.

Ne era clar că, dacă facem ceea ce am făcut și până acum, rezultatele vor fi similare, așa că am ales câteva puncte unde am putea aduce modificări în abordarea avenului:

prelungirea taberei, în așa fel încât să putem schimba mai multe echipe în subteran;
extinderea explorărilor și în afara taberelor anuale prin organizarea unor ieșiri tip weekend prelungit;
– pentru a aloca cât mai mult timp explorării, trebuia asigurat echipamentul colectiv „loco”;
– crearea de condiții cât mai bune în bivuacul subteran, dar și în tabăra de suprafață;
deschiderea taberelor pentru speologii care doresc să se implice;
– refacerea Refugiului Speologic;
– desfășurarea activităților în schimburi;
program cât mai bine pus la punct și respectarea lui.

Obiective

Orice explorare are drept scop descoperirea a ceva nou, deci e de la sine înțeles că obiectivul principal al activităților în Avenul de sub Vârful Grind a fost depășirea terminusului de la -544m. Ca să fie posibil acest lucru, trebuiau echipate verticalele până la cota finală, instalat bivuacul, împreună cu toate cele necesare și îmbunătățite condițiile, pe cât posibil.

Colegii de la Focul Viu și-au dorit împingerea explorărilor mai departe și în sectorul Himalaya 2.

Topografierea avenului în vederea obținerii unui model 3D cât mai fidel.

Explorarea și topografierea hornului din puțul Niagara (Water Shaft).

Documentarea foto și video a întregii activități, aceste lucruri fiind, alături de topografie și cartografie, ceea ce ajunge la suprafață, la publicul larg.

Vezi filmul „-769 – Povestea Grindului” rezultatul muncii noastre.

Pregătiri

Una din cele mai mari provocări în explorarea Avenului de sub Vârful Grind o reprezintă asigurarea echipamentului colectiv necesar (doar pentru ramura principală, la nivel de sfârșit de an 2018):
– 140 amaraje;
– 900m de coardă statică;
– 62 bucle, de diverse dimensiuni;
– 63 de carabiniere cu și fără siguranță;
– protecții de coardă.

Echipament Grind
Echipament Grind – bucle, carabiniere, amaraje, corzi

Toate aceste materiale au fost asigurate de Clubul de Speologie Avenul, din fonduri proprii și cu ajutorul sponsorilor.

După ce ai tot acest echipament, el trebuie deplasat la gura avenului. Accesul se poate face doar pe jos, urcând în jur de 600m diferență de nivel, cu rucsaci de 30-40kg în spate.

Ca să distribuim efortul acesta imens, am organizat mai multe ieșiri, care au avut ca scop principal transportul echipamentului mai sus amintit. Astfel, în 22 septembrie 2018, cu participarea lui Pepu E. (Silex Brașov), Géza și Toni (Avenul Brașov), am urcat prima tranșă de materiale și am echipat avenul până la adâncimea de 50m. Din păcate, vremea s-a stricat și în acel an nu am mai putut efectua alte ture de lucru.

În 2019, odată cu stabilizarea vremii (o lună mai extrem de ploioasă) în data de 16.06.2019 s-a efectuat o tură de cărat echipament și continuare a echipării până la cota de -100. La acțiune au participat Adrian R., Gabi M. (Focul Viu), Alex P. (Silex) și Géza (Avenul). Adrian și Géza au continuat echiparea verticalelor avenului până la -100m, ceilalți ajutând la transportul materialelor și la suportul de suprafață.

Vremea nefavorabilă ne-a tot întârziat… Până la urmă, în 28.07.2019 am reușit să urcăm și ultima parte a echipamentului colectiv în Piatra Craiului și transportul lui în aven, la cota de -90m. Tot în această ieșire, am testat și noul sistem de comunicații (interfon subteran) și s-au făcut câteva fotografii și filmări. Au participat George S. (Focul Viu), Ernő F. și Géza (Avenul), ultimii doi lucrând în subteran.

În tot acest timp de pregătiri, ne-am clarificat obiectivele mai sus amintite și acțiunile care să ne conducă la îndeplinirea lor. Am adunat echipa care să participe la munca de subteran, precum și cea de suprafață. Și multe alte mici detalii, care vin cu o întreprindere de o asemenea anvergură.

 Odihna spre Grind
Odihna spre Grind

În paralel, în Brașov s-a lucrat și la construcția noului Refugiu Speologic, cu tot ceea ce înseamnă structură de rezistență și alte detalii de execuție. Planul este ca refugiul să fie realizat la „oraș”, iar apoi demontat, transportat și instalat aproape de intrarea avenului. Aici trebuie să îl amintim pe colegul nostru Remus, fără de care sigur nu s-ar fi progresat la acest capitol. Din păcate, timpul scurt și diferitele blocaje nu au făcut posibilă instalarea construcției la locul ei și implicit nu ne-am putut folosi de noul refugiu, în timpul taberelor.

Explorări în Himalaya 2

Între 31.08 și 5.09.2019, Radu D. și Kiten T. au făcut o tură independentă de explorare, pe segmentul H2, din Grind. Anul precedent au reușit să treacă „la respirație” și fără echipament TSA de strâmtoarea botezată sugestiv „Needle’s eye 2” și au văzut continuarea. Cu eforturi supraomenești, au reusit să-și ducă visul la îndeplinire. Au trecut de strâmtoarea sus-amintită. A urmat un puț de 12m și un meandru în care apa se pierde într-un sorb impenetrabil. Conform hărții publicate, s-a ajuns la o cotă de -410m (deși în textul raportului de tură se precizează -390m, cotă care, conform hărții amintite anterior, a fost atinsă în 2018).

Tabăra de explorare Grind 2019

Tabăra s-a desfășurat în perioada 07-22 septembrie 2019 și a avut ca participanți 30 de entuziaști (speologi sau nu) din 5 cluburi de speologie: C.S. Avenul, A.S. Focul Viu, Marcel Loubens Barlangkutató Egyesület – Miskolc – Ungaria, C.S. Silex – Brașov, C.S. Vulcan – Craiova precum și simpatizanți. Un plus de valoare a adus echipei din acest an participarea a 4 geologi, unii dintre ei fiind prezenți chiar și în echipele „de vârf“, din subteran.

Prima zi din tabără (07.09.2019), în mod tradițional este dedicată deplasării la fața locului și urcării echipamentului necesar pentru tabără. Grupul Focului Viu și cei care au mai venit să ajute în această zi grea au ajuns la Șirnea la ora stabilită (10:00). Pentru Géza Z. ziua a început prost… La plecarea de acasă, cineva nu i-a acordat prioritate și a avut loc un accident rutier, din fericire fără urmări grave. Acest eveniment în schimb a dat peste cap total programul echipei de la Avenul Brașov și consecințele s-au întins din punct de vedere logistic pe tot parcursul taberei. Colegii (Remus și Marius) s-au mobilizat exemplar, preluând echipamentul din mașina avariată. După rezolvarea actelor cu Poliția și transportul mașinii pe platformă direct la service, ne-am regrupat la Remus în curte și am pus și remorca după mașina lui Marius, pentru că ne era clar că nu aveam cum sa încăpem cu tot ce aveam de luat la noi. Pe la ora 11:30, am părăsit Brașovul și ne-am îndreptat spre Șirnea, cu opririle de rigoare la benzinării, magazine etc.

Colegii de la Focul Viu s-au ținut de program și la ora stabilită au fost în Poiana Grind, unde au fost așteptați de Toni Z., Gabi S. și George V., de la Avenul, precum și Cristina S. și Alin, pentru ajutor. Pepu E. a venit de la Brusturet și a urcat direct la refugiu, urmând să coboare cu rucsacul gol, să mai ia materiale de cărat. În final, din bagajele de la Focul Viu s-a cărat tot. Din ce a adus Avenul, s-a urcat la Refugiul Speologic aproximativ 90%. La efortul de transport s-au remarcat: Pepu E., Marius M., Resos A., George V., Alex P. și Gabi M. Ultimul transport a ajuns în tabără în jur de ora 21.

Réka și Zsombor din Ungaria ajung târziu în Șirnea. Géza se întoarce după ei cu mașina să îi treacă în Poiana Grind. Urcă în tabără împreună cu ultimii cărăuși.

Adrian R. și Lidia D., după o bine meritată odihnă, la ora 19:30 intră în aven și echipează până la cota de -110m. Ies la suprafață pe la ora 22:30. Astfel se respectă, pe măsura posibilităților, programul stabilit anterior.

În 08.09 ne trezim devreme. Ne pregătim, care de mers acasă, care de intrat la echipat, care de adus apă, care de bivuac. Géza și Marius M. intră în aven la ora 10:00, având ca obiectiv echiparea cavității între cotele -110m și -300m. Totul merge bine și se sincronizează prin telefon cu echipa de bivuac, în așa fel încât să se intersecteze pe drumul de ieșire. Ies la suprafață la ora 18:30.

Prima echipă de bivuac intră în aven la ora 15:00 și coboară destul de rapid până la strâmtoarea de la -300m. De aici încep problemele. Cei care au dezechipat în 2018 au scos amarajele din perete, au lăsat corzile dezordonate. Astfel, echipei de bivuac i-a luat foarte mult să echipeze restul avenului, acțiunea fiind îngreunată și de multitudinea de bagaje. Echipează Pepu E.. Se luptă cu amarajele, cu corzile încurcate, toate combinate cu necunoașterea avenului. Până la urmă ajunge la ora 1:30 dimineața (09.09) în bivuac. Restul echipei îl urmează. Se fac cât de comozi pot în condițiile date și se pun la odihnă.

În paralel, la o mică diferență de timp (16:45 08.09), Lidia D. și Adrian R. intră să evalueze situația din Sectorul Himalaya 2. Se întorc la suprafață la ora 4:15 dimineața (09.09) confirmând cele relatate de către Radu D.: această ramură a Grindului se cam închide. Apa se pierde într-un sorb impenetrabil, e o strâmtoare cu scurgeri parietale și fară urmă de circulație activă a apei, nu se aude ecou, pietrele aruncate nu se rostogolesc nicăieri: DEAD END. Conform hărților disponibile și morfologiei avenului, această ramură cel mai probabil se reunește cu firul principal. Este prea puțin probabil să depășească zona imensei confluențe ce o reprezintă puțul Walter Gutt.

Tot în 08.08, la ora 17:00, echipa Alex P., Gigi D., Gabi M. Și Resos A. Intră până la -100m să aducă apă și să își reîmprospăteze cunoștințele TSA (se iese la suprafață la ora 20:00).

Odihna la Gaura de Soarece in Grind

09.09 începe greul, după activitățile întinse până dimineața. Fiind zi de luni, cine a prelungit sfârșitul de săptămână se pregătește să plece acasă. Alții cu activitățile de tabără. Până la urmă Géza Z. și Alex P. intră la ora 15:00 să înceapă topografia pentru construirea unui model 3D cât mai fidel al avenului. Coboară până la baza puțului Niagara (Water Shaft) de unde urcă cu topografia până sub Gaura de Șoarece, topografiind toată verticala puțului sus amintit cât și meandrul care îi urmează amonte. Munca minuțioasă e o bună ocazie de „congelare”. Curentul, umezeala și temperatura de 3.5 grade Celsius îți pătrund până la oase. În jur de ora 21:00, își lasă un punct de viză de unde să se poată continua măsurătorile și pornesc spre suprafață. La ora 22:00 deja sunt afară și admiră de la gura avenului peisajul nocturn al localităților din Țara Bârsei și Culoarul Rucăr-Bran.

În bivuac se începe munca. Cele 4 persoane se împart în 2 echipe. Zsombi și Réka reamenajează bivuacul… Se întinde folia care să capteze apa de picurare de mai sus de locul de tabără, cu speranța că se diminuează noroiul și ca efect secundar o să beneficieze de apă „curentă”. Mută „bucătăria” mai jos etc. Réka nu se simte prea bine. Ar fi vrut să iasă… După un somn odihnitor, vede totuși altfel lucrurile și rămâne să urce toată echipa împreună.

Remus și Pepu E. se apucă să continue decolmatarea. Nu prea recunosc locul unde au abandonat lucrarea în 2016. După echipa „Avenul” din acel an, a urmat echipa „Bulgarilor” care nu a consolidat frontul de lucru, iar acesta s-a prăbușit. Bine că nu a prins pe nimeni! Probabil că, din această cauză, locul era de nerecunoscut. Până la urmă, Remus a găsit un nou punct de trecere spre partea stângă a galeriei pline cu prăbușiri, ceea ce era de bine: în direcția aceea am văzut liliecii circulând și curentul părea să vină tot de acolo. După trecerea spre stânga și mutarea unor bolovani, curentul se intensifică. Era clar: acolo trebuia insistat.

Înainte de tabără, am testat încărcarea acumulatorilor de la bormașină prin cablul de telefon. Socoteala din curte nu s-a potrivit cu cea din aven. Probabil contactele imperfecte de la înnădiri, oxidări etc. și-au spus cuvântul. Încercările s-au intins până peste miezul nopții. Acestea schimbă modul de lucru: cei 7 acumulatori trebuie plimbați între bivuac și suprafață. Echipa actuală mai avea energie în acumulatori pentru vreo jumătate de zi de muncă.

În 10.09, la ora 11:00, Alex P. și Resos A. intră să cațere hornul din Puțul Niagara (Water Shaft). Pe drum în jos, plantează un nou amaraj deasupra „porții”, pentru că spit-ul verchi pur si simplu s-a rupt. Apoi încearcă să fixeze firul de telefon la „Gaura de șoarece”, în așa fel încât să nu îl mai agățăm la trecere. Cu toate lucrările de pe drum, la ora 13:40 dau semnal prin telefon că au ajuns la baza lui Niagara și pornesc la cățărat. Acel pasaj a mai fost cățărat în 2016, dar a lăsat semne de întrebare și nici nu a fost topografiat. Așa că urcă zona de început, apoi abordează partea mai grea, în care hornul se verticalizează și se desparte în trei. Munca se întinde până în noapte, iar cei doi revin în tabăra de suprafață în jur de ora 1:45 dimineața (11.09).

Echipa din bivuac se împarte în două. Réka și Zsombor împachetează și pornesc spre suprafață la ora 11:00, dau semn din Water Shaft la ora 16:40 și ajung la refugiu pe la 19:30. Remus și Pepu E. termină energia din baterii și mai reușesc să avanseze în adâncime vreo 1-1.5m. Curentul de aer e tare promițător: conform poveștilor spuse la telefon, le „flutură casca pe cap” și „cine stă, îngheață”. Locul necesită consolidare. Nu mai au cu ce, așa că fac bagajele, inventarul de bivuac și pleacă la deal pe la ora 17:00 după-masă, ajungând în tabără la 0:30 (11.09).

În tabăra de suprafață, Géza Z. îndeplinește funcția de telefonist și paznic. După-masă târziu, ajung în tabără Claudiu L. și Ernő F., ajutați cu bagajele de Claudiu P.. Cei doi fac parte din următoarea echipă de bivuac.

11.09 trezirea devreme. Trebuie încărcați acumulatorii de bormașină, bagaje și alte pregătiri de rigoare. Hotărâm să dăm prioritate echipei de topografiere formată din Alex P. și Resos A., care întră pe la ora 11:00, să măsoare ramura ascendentă din Puțul Niagara, pe care au explorat-o cu o zi înainte. Se întorc la suprafață pe la 20:30.

Echipa a doua de bivuac, formată din Adrian R., Claudiu L., Ernő F. și Géza Z. începe să coboare în aven pe la ora 12:00. Intră în subteran cu un dublu scop: unul evident era continuarea decolmatării și pe de altă parte să documenteze foto/video desfășurarea evenimentelor. S-a ajuns în bivuac la ora 17:00, cele 5 ore fiind un timp bun de parcurs pentru o echipă de 4 persoane, dacă mai adăugăm și o „mică” ședință foto în Puțul Walter Gutt. Pentru unele persoane care nu au mai fost în acest bivuac, primul contact a reprezentat un șoc. Trebuie să povestim că aproape tot Avenul de sub Vârful Grind este foarte „curat”, fără argilă. Vorba unui clasic în viață: „ieși din el mai curat decât ai intrat”. Zona bivuacului este excepția. Aici se găsește argilă din abundență, plus că e udată de o picurare de apă, așa că devine un noroi de toată frumusețea. Dincolo de aceste condiții de mocirlă, deasupra ta stau depozite de brecie de falie, stabile sau nu, pe care le și vezi și le simți la coborâre. Toate acestea, adunate cu oboseala, pot crea o apăsare bacoviană. Noroc că omul se obișnuiește și se adaptează repede.

Unul din semnele de întrebare din puțul final Walter Gutt a fost un puț secundar, care se deschide în lateral opus cățărării către bivuac, cam la 8-10m de baza acoperită de pietriș spart. Géza Z. explorează această deschidere. Până acum, am evitat intrarea aici, pentru că în această zonă aterizează apa din această verticală impresionantă de 70m și riscul de duș instant e mare. Dar cum trebuia lămurită situația, s-a coborât rapid în necunoscut, cu riscul udării. Puțul în jos coboară cam 10m și se lărgește, dar în el „plouă” mai tare decât s-a estimat, pentru că se captează și apa prelinsă pe pereții puțului principal. El continuă cu o diaclază ce traversează pe sub peretele care îl desparte de puțul principal pe direcție sud-est și intră printre niște prăbușiri, peste care se întinde fundul puțului principal. Aceste prăbușiri devin impenetrabile, până să se ajungă la continuarea în stâncă compactă, care probabil e la 1-2 metri.

După aventura sus menționată urmează ritualul de seară: mâncare, hidratare și povești. Se merge la culcare relativ devreme.

În 12.09, Remus, împreună cu Réka și Zsombor pleacă acasă, cel din urmă întorcându-se în tabăra de suprafață seara târziu.

În bivuac Ernő F. și Claudiu L. se apucă de fotografiat și filmat. Géza Z. își usucă salopeta udată cu o zi înainte, ca să poată intra în săpătură fără să se „congeleze”. După masa de prânz, Géza și Claudiu L. intră în săpătură, să consolideze locul. Munca în „șut” continuă până pe la 19:30, iar cei doi reușesc să stabilizeze cât de cât locul. În acest timp, Ernő F. și Adrian R. reamenajează „bucătăria”, „toaleta” etc. Se pierde legătura telefonică cu suprafața. Un pic neplăcut, în condițiile în care ne-am obișnuit să putem să raportăm evoluția lucrurilor în subteran și în același timp să primim prognoza meteo și alte informații de la suprafață. De plecat în sus era cam târziu. Așa că hotărâm să dormim în bivuac și, dacă nu se restabilește legătura a doua zi, să ieșim. Până la urmă se restabilește legătura, pe la 22:30. Se descărcase bateria LiPo a lui Adrian R. și cei rămași în tabără nu știau cum să procedeze la schimbarea ei. Zsombi ajunge înapoi și rezolvă problema, așa că am putut dormi liniștiți.

În 13.09, „bivuacul” se trezește târziu (9:30). Tabieturile de dimineață… cafea, mâncare. Ernő F. nu se simte prea bine, așa că se bagă la încă o tură de odihnă. Géza Z. Și Adrian R. coboară să continue treaba în săpătură. Se scoate cu grijă bolovan după bolovan, sub protecția consolidărilor de cu o zi înainte. Din păcate, nu se poate avansa prea mult, pentru că ies la iveală alți bolovani mișcători. Se terminaă barele cu talpă, pentru consolidare. Nu avem cu ce să mai „legăm” malul, deci trebuie să abandonăm munca. Suprafața este anunțată de situație și rugată să-l contacteze pe Remus în Brașov, ca acesta să confecționeze o nouă serie de bare și să le aducă, la revenirea în tabără. Adrian R. coboară și el la punctul terminus, să arunce un ochi. La risc, mai scoate câțiva bolovani și se deschide un spațiu cât să poți băga mâna. Dincolo de această „fereastră” este liber și prin ea suflă un curent rece și puternic. Aruncă o piatră, ce cade liber, lovind probabil pereții, timp de câteva secunde. E clar că dincolo este un gol. Se simte adrenalina crescând… Adrian bagă și un GoPro, să putem vedea ce e acolo. Filmările sunt concludente. Este un spațiu decent acolo, cu o verticală de vreo 10m. Din păcate, nu putem continua, în lipsa consolidării. La urcare, verificăm și cămăruța laterală (stânga), pe care am deschis-o în 2016 și pe care a evaluat-o doar Yana. Era bună și pornirea de atunci. Spațiul acela se așează exact deasupra săpăturii actuale. Atunci, am simțit bine curentul care venea de jos, trecea printre bolovani și apoi urca în continuare. Decidem plecarea din bivuac. Facem ordine, inventarul, lăsăm în urmă resursele pe care le poate utiliza următoarea echipă și pornim pe urcare la ora 16:30. După aproximativ 7 ore, ajungem în puțul de intrare și începem să simțim mireasma de iarbă uscată, flori și pădure.

Zsombi a plecat definitiv din tabără la ora 17:00, lăsându-i de pază pe Resos și Gabi M. Care ne-au așteptat cu mâncare și multe lichide.

A doua zi (14.09) dimineață, Géza Z. consultă prognoza meteo care pe de o parte este bună, pentru că nu prevesește prea multe precipitații, dar, pe de altă parte, arată o răcire accentuată a vremii, cu temperaturi în jur de 0 grade. Ca să putem duce tabăra la bun sfârșit, e nevoie de reparații urgente la Refugiul Speologic. Facem o evaluare rapidă, este clar că ar prinde bine o învelire în folie a refugiului, ca să nu mai sufle vântul rece prin toate găurile și o reparare a sobei care niciodată nu a funcționat strălucit, dar acum are și hornul stricat. Necesarul de materiale se comunică lui Remus, care urmează să urce în tabără pe după-masă.

A fost o zi în care pleacă din tabără aprope toată lumea: Ernő F. și Claudiu L. se îndreaptă către Brașov, echipa de la Focul Viu constituită din Adrian R., Gabi M și Resos A. către București. Géza Z. rămâne singur pe versantul stâncos al Pietrei Craiului, pentru câteva ore.

După-masă ajung în tabără Remus și Ionuț D. ajutați de Marius M. Au adus toate materialele atât pentru refugiu, cât și pentru subteran. După o masă și odihnă binemeritate, ne apucăm de treabă. Dezmembrăm toată instalația de încălzire, o reparăm și o reconstruim, pe cu totul alte principii. Constatăm că spațiul pentru evacuarea fumului e prea mic, îl mărim. Suplimentăm găurile de aerisire. Montăm înapoi soba între bolovani, astfel încât să crească inerția termică a sistemului și siguranța ei. Proba de foc, la propriu, are rezultate excelente. Ceea ce mai trebuie făcut este să se adune bolovani, pentru a completa sistemul.

Pe 15.09, echipa numărul 3 de bivuac, formată din Remus și Ionuț D. intră în aven la ora 12:00. Din diverse motive personale, echipa a rămas doar în 2 persoane, de altfel suficient pentru lucrarea care trebuia făcută. Mica echipă se mișcă rapid, la ora 16:00 dând semnal prin telefon că a ajuns în bivuac. Mănâncă și se apucă de treabă. Săpătura este una care seamănă mult cu un joc de „tetris” în care, în momentul în care scoți o piesă, riști sa vină tone de material peste tine. În condițiile acestea, consolidarea locului este esențială. Băieții continuă munca anevoioasă până la ora 22:30, după care se pun la o binemeritată odihnă.

După plecarea echipei de bivuac, Géza Z. Rămâne singur în tabăra de suprafață. Are de finalizat învelirea sobei cu bolovani și alte treburi administrative. Spre seară, aduce la zi jurnalul taberei.

În 16.09, primul semn din bivuac vine la ora 8:00. Cafea, micul dejun și Remus cu Ionuț D. se apucă de treabă. La ora 11:00, vine vestea prin telefon: după 24 de ani, terminusul de la -544m a fost depășit. Ionut D. a reușit să treacă în noul pasaj. Este vorba de o verticală de 10m, între două fețe de strat tapetate de brecie și scurgeri parietale. La baza acestei verticale se unesc două scurgeri de apă: una vine dintr-un canion ascendent, care probabil își are originea în puțul Walter Gutt, iar cealaltă posibil e apa de șiroire din tabară. Este curent și circulă lilieci, dar apa se pierde într-un dop de bolovani. Trecerea în noul pasaj oricum trebuie lărgită și consolidată. La sfârșitul zilei, bilanțul lucrărilor din bivuac este consistent: coborârea verticalei și explorarea canionului ascendent, care e blocat de dărâmături. S-a început decolmatarea în dopul descendent de dărâmătură și s-a înregistrat un progres de circa 1.5m. Prețul acestui avans a fost udarea completă a celor doi, pentru că apele care ajung aici stropesc din abundență locul. Munca se abandonează seara târziu.

Peste zi, Géza Z. învelește spatele și dedesubtul refugiului în folia argintie, care era depozitată la fața locului. Muncă migăloasă și greu de făcut singur. Astfel, se astupă multe din găurile suflătoare de pe această parte a locului de dormit.

După-masă târziu, ajunge George S. în tabăra de suprafață. Numai bine, pentru că, pe seară, Géza Z., spălând vasele în fața refugiului, scapă o cană, sare după ea, să nu plece la vale și își luxează glezna. Pe moment nu prea știe ce s-a întâmplat, doar simte durerea intensă. Urmează o noapte grea, în dureri…

A doua zi (17.09), bivuacul începe ziua cu uscarea echipamentului udat cu o zi înainte. Ionuț D. și Remus se înarmează cu o prelată, pe care o întind deasupra frontului de lucru, ca să nu se mai ude și se apucă de săpătură. Pe seară, raportează prin telefon că au reușit să treacă de blocaj. Ajung într-o deschidere mai mare, cu aspect de diaclază. Din păcate, trecerea mai departe este din nou blocată de dărâmătură. Este evidentă trecerea, sub aspect morfologic, de pe față de strat pe cea de diaclază. Punctul terminus este estimat la -570m adâncime. Se fac măsurători cu busola și altimetrul barometric, pentru a se putea corela informațiile din teren cu harțile existente. Terminându-se resursele pentru a continua explorarea, se hotărăște revenirea la suprafață, pentru a doua zi.

Dimineața, Géza Z. îl consultă telefonic pe Răzvan „doctorul” (Focul Viu). Concluzia e clară: nu are ce căuta în aven, deci echipa 4 de bivuac este compromisă. I se recomandă fașă elastică, analgezic/antinflamator local și repaos. Bandajându-se cu fașă elastică, reușește să-și facă datoria în jurul refugiului. Astfel, împreună cu George S. învelește în folie peretele amonte al refugiului. După-masă George pleacă în vale, după apă și revine aproape de asfințit. Alex P. ajunge în tabără după lăsarea întunericului cu provizii, medicamente și elan muncitoresc.

În 18.09, după lungi parlamentări telefonice, ne este clar că singurul apt și disponibil pentru bivuac ar fi Alex P., ceea ce este total insuficient. Bivuacul 4 este anulat cu totul. În consecință, se hotărește închiderea și evacuarea taberei de subteran și dezechiparea până la -300. Echipa de bivuac face ordine, aranjează tot, face inventarul și pleacă spre suprafață la ora 15:00. Raportează consecutiv de la -420m – 16:30, baza puțului Cornel (-300m) – 20:30 și ajunge la suprafață la ora 1 dimineața (19.09). Abandonează bagaje la -300m, respectiv -175m și la ieșire sunt ajutați de Alex P., care a intrat să topografieze zona de intrare a avenului, la ora 17:30. Înainte de a intra în aven, Alex P. topografiează vâlcelele care se suprapun zonei superioare a avenului.

În cursul dimineții, Géza Z. și George S. învelesc refugiul pe zona priciurilor, partea din aval. George pleacă spre casă la ora 15:00., Géza Z. rămâne singur din nou, până la sosirea baieților din subteran și se ocupă de treburile administrative din tabăra de suprafață, atât cât îl lasă piciorul accidentat. Pe după-masă târziu, apar primii fulgi de zăpadă și bate vântul.

Se doarme până târziu, în 19.09. Se desfac bagaje. Se pun la uscat lucrurile, precum și alte treburi administrative. Multă odihnă. După-masă târziu sosesc Cornel N. și Horea N.. Cornel N. și Alex P. intră în aven, să termine topografierea sectorului 0-100m, astfel să se joncționeze cu datele deja măsurate. Încep coborârea la ora 19:00 și revin la miezul nopții.

Având în vedere că ultima intrare de bivuac nu s-a putut face, ziua de 20.09 este dedicată corectării echipărilor și mici amenajări de traseu în subteran. La această muncă se angajează Ionut D. Și Alex P.. Cornel și Horea N. au făcut o tură de suprafață până în creastă, Piscul Baciului, aprovizionare cu apă de „la Table” și retur. Seara ajung și Claudiu L., Ernő F. Și Marius M. în tabără.

21.09 este dedicată dezechipării avenului, între cotele -300m și suprafață. Claudiu L., Ernő F. și Marius M. sunt angajați în acest demers, dar îl combină și cu momente de foto/video, ceea ce le prelungește incursiunea. În paralel, intră și Ionut D., să termine lucrările de amenajare. Se intră în subteran la 10:30 și ultimul om iese la suprafață la ora 21:00.

George S. revine pe după-masă târziu, cu „provizii”. După ieșirea echipei din subteran, sărbătorirea rezultatetelor poate să înceapă…

Pe 22.09, strângem tabăra. Se împachetează bagajul. Se face curățenie. Pe la ora 12-13:00, sosesc ajutoarele pentru evacuarea taberei. Sunt în număr mare, entuziaști și gata să ajute. La ora 14:00 părăsim Refugiul Speologic și la 15:30 suntem în Poiana Grind. Géza Z. reușește să coboare pe propriile picioare, ajutat de colegii care i-au preluat complet bagajul greu. Tradiționala fotografie de sfârșit de tabără se face de data aceasta în poiana de la poalele Craiului și apoi fiecare dintre noi ne îndreptăm către casele noastre, brașovenii mai făcând încă o escală „La Gheorghiță”.

Echipa Grind 2019 Septembrie
Echipa Grind 2019 Septembrie

Concluziile taberei de explorare

Fără îndoială depășirea colmatajului de la -544m a fost un mare pas înainte, care a dus la descoperirile care au urmat. Pentru noi este clar că toți cei care au lucrat în acest aven de-a lungul celor 35 ani au contribuit la acest rezultat. Progresul tehnologic are și el un rol important: bormașini și acumulatori performanți, lumini frontale puternice, saci de dormit sintetici, echipament personal de protecție și progresie pe coardă de bună calitate, corzi la prețuri accesibile etc. Din acest punct de vedere, se recomandă reexplorarea peșterilor explorate în trecut.

Minitabăra 21-24 noiembrie 2019

Încurajați de rezultatele din tabăra din septembrie și având toamna lungă și permisivă din punct de vedere meteorologic, ne-am hotărât să încercăm depășirea colmatării de la -570m. Ionut D. era cel mai entuziast. Din păcate, nu puteam toți să plecăm de joi de la serviciu, așa că suportul de la refugiu și un loc în echipa de subteran erau probleme. Rezolvarea a venit de la Alex P., care a convocat un prieten de munte: Emi S., care să păzească bagajele si telefonul de subteran, până ajungem restul echipei și Pandi, de la Baia Mare, pentru subteran. Așa s-a făcut echipa: Ionuț D. (Avenul), Alex P. (Silex) și Pandi (Montana BM) – în echipa de decolmatare/bivuac, iar Emi S., suport pe prima perioadă, a fost înlocuit de Géza Z, Ernő F. și Marius M. (toți de la Avenul), care să ajute la dezechipare.

Géza Z. s-a angajat să transporte prima echipă în Poiana Grind și să-i ajute la transportul materialelor, măcar o parte din drum. Ionuț D. a venit seara cu trenul de la București și a dormit la Remus S. El a fost primul „cules”, în jur de ora 8. Pandi a venit tot cu trenul, a ajuns pe la 3 dimineța și s-a cazat la Alex P., iar Emi S. la fel. Astfel, nu ne-a rămas decât să mergem să-i luăm și să ne întindem la drum, spre Șirnea. Călătoria nocturnă, bagajele, detaliile de ultim moment etc. au întârziat semnificativ plecarea.

Până la urmă, la 9:30 se iese din Brașov. Urmează calvarul DN73 în reparații… se ocolește prin Zărnești-Tohanul Nou și se avansează destul de bine. Sunt și ceva semafoare, dar nu foarte multe. Încă o oprire în Moieciu, ca să cumpere Alex P. ojă pentru topografiere, apoi la deal. La 10:30 se bifează Șirnea. Până aici, vremea a fost decentă, dar în depărtare Piatra Craiului era deja ascunsă de un nor greu.

Se trece Curmătura Groapelor și se ajunge în Valea Seacă. De aici, începe să picure. Cu cât ne apropiem mai mult de Poiana Grind, cu atât devine drumul mai noroios, semn că se exploatează pădurea. Intrarea în poiană este o mare de noroi moale, specific rampelor de încărcare. Duster-ul face față și scoate speologii pe un loc cât de cât curat. Bagajele se descarcă pe o burniță fină. Nici nu se termină bine operațiunea că deja plouă de-a binelea. Gașca se refugiează cu tot cu bagaje în adăpostul oferit de stână.

Se apropie ora 12:00. Géza trebuie să pornească înapoi spre Brașov, pentru că la ora 14:00 este așteptat la serviciu. Nu a mai rămas timp pentru ajutor la bagaje. Pe drumul de întoarcere, peste Curmătura Groapelor, pe iarba udă, îi fuge spatele mașinii și rămâne suspendat. Numai cu ajutorul unui tractor scapă din capcană și, evident, întârzie la îndatoririle de la muncă, dar ce nu face omul pentru prieteni și pentru Grind!

În tot acest timp, echipa urcă pantele acoperite de ceață ale Pietrei Craiului și ajunge la Refugiul Speologic, la ora 14:40. O supă caldă merge bine, după urcușul care i-a tratat cu ploaie, lapoviță și ninsoare. Membrii echipei fac organizările de tabără. Trag cablul de telefon. Asamblează și testează sistemul de telecomunicații.

În jur de ora 18:00, intră Ionuț D. la echipat, urmat la distanță mică de Pandi. Pe la ora 19:30, raportează prin telefon de la „Gaura de șoarece”. Totul este bine și ce este mai important, apa în aven este în limite decente. La 20:20, ajung la baza puțului Niagara (Water Shaft), apoi la 21:30 pornesc înapoi de la -300m. La 23:30 ajung înapoi în refugiu și se pun la odihna binemeritată.

După activitatea nocturnă și faptul că unii au dormit fără sac de dormit (s-au bazat pe faptul că în prima zi ajung direct în bivuac) în 22.11, pornirea a fost un pic mai grea. Una peste alta, noaptea a fost bine în refugiu. S-au făcut 3 focuri în sobă și asta a menținut o temperatură acceptabilă.

Alex P. și Pandi intră în aven la ora 10:30, să continue echiparea de la -300m în jos. Ionut D. îi urmează pe la 12:30. Ajung cu toții în bivuac la ora 16:20.

Un pic de odihnă, mâncare și alte treburi administrative, apoi se apucă de treabă. În primul rând, s-a tras firul de telecomunicații până în punctul de lucru. Acolo s-au montat sisteme de scripeți și palanul pe lanț adus de Ionuț D. La ora 00:30 (23.11), se sistează lucrările. S-a avansat destul de bine și au dat de un gol, care se vede printre bolovani. Locul este destul de dificil de abordat și îl lasă pentru dimineață.

În 23.11, trezirea este mai greoaie în bivuac, după efortul nocturn. După parcurgerea tabieturilor de dimineață, echipa se apucă de treabă, în jur de ora prânzului. Alex P. și Pandi topografiază zona cuprinsă între bivuac și terminusul din septembrie. Ionut D. deja legaț în coardăpregătește soaterea bolovanului la care s-au oprit cu o seară înainte. Acesta pare să fie un fel de cheie de boltă, îl fixează și îl trag de la distanță. Presupunerea se dovedește adevărată. Piatra de boltă, odată mișcată, produce prăbușirea parțială a dopului de bolovani. Norocul a fost că echipa era retrasă în partea opusă prăbușirii. Străpungerea s-a produs în jurul orei 14:00. După sperietură, s-a instalat bucuria. S-a curățat cu mare grijă locul de pietrele mișcătoare rămase și s-a coborât sub dopul de dărâmătură. Locul arăta bine: părea să continue, fără alte blocaje. În continuare au fost explorate 3 puțuri de aproximativ 10m, 25m și 20m, conectate de galerii scurte, în trepte. Puțurile păstrează dezvoltarea pe față de strat și o morfologie ce reflectă o curgere în regim vados (curgere liberă). Ultimul puț, unde s-a terminat coarda (minim 35m), nu a fost coborât și, împreună cu acesta, s-a estimat denivelarea noilor descoperiri la aproximativ 110m. Prin noile descoperiri, adâncimea estimată a avenului a ajuns la aproximativ -680m.

În jur de ora 16:00, se anunță prin telefon suprafața de vestea îmbucurătoare: la prima strigare, au rămas fără coardă. Emi S. anunță mai departe echipa care deja era în urcare spre aven. Géza Z. și Marius M. îi preiau din bagaje și Ernő F. care se întoarce să aducă o coardă de rezervă de la mașină (care de altfel nu s-a mai folosit). Echipa ajunge la refugiu după lăsarea întunericului.

Dispozitivul de topografiere DistoX se defectează și nu se mai poate continua topografierea noilor galerii descoperite. Măsurătorile totuși au confirmat estimările făcute în tabăra din toamnă.

24.11 este zi de alegeri prezidențiale, în România. Toată echipa și-a propus să ajungă să voteze, așa că timpul limită de ajuns în Șirnea, la secția de vot era 20:30. În concluzie, lucrurile s-au mișcat destul de repede. Trezirea destul de devreme, atât în bivuac cât și la suprafață. Emi S. a plecat spre casă la prima oră. Géza Z. și Marius M. s-au pregătit de intrat în aven, la dezechipat. În bivuac se strânge tabăra și Alex P. cu Pandi pleacă la deal, la ora 7:48, urmați de Ionuț D., care dezechipează. Echipa de suport începe să coboare în aven la ora 9:00. Locul de întâlnire a fost la -300m, pe la ora 11:00. Sincronizarea a fost aproape perfectă. Urcușul și dezechiparea au mers ca unse, la ora 15:00 fiind toți la Refugiul Speologic.

Au urmat: schimbat din echipamentul de peșteră, mâncare, hidratare, bagaje și plecare la vale. Coborârea a mers în condiții bune, așa că ajungem în Poiana Grind înainte de lăsarea întunericului și, cu ultimele raze de lumină, traversăm până în Șirnea. Pe la ora 18:30, „munțomanii” (speologi) se prezintă la secția de vot și își fac datoria cetățenească.

Fără îndoială, această ieșire de sfârșit de săptămână a avut niște premiere, dincolo de cele aduse de noile descoperiri. Una din ele este că se pot face ieșiri cu rezultate, pe tabere scurte. Iar cealaltă ar fi că și taberele hibernale sunt fezabile, în condițiile în care nu este pericol de avalanșă. Este clar că e necesară refacerea Refugiului Speologic, în așa fel încât să asigure confortul necesar și în condiții de iarnă.

Minitabăra 6-11 decembrie 2019

Rezultatele precedente din acest an ne-au animat visele. Ionuț D. a fost cel mai entuziast… Până la urmă, ne-am hotărât să mai facem o incursiune în Grind, până să își intre iarna în drepturi depline. Ionuț D. a insistat mult să participe, mai ales cei care au crezut în acest proiect și au investit efort și timp. Era vorba de Remus S. și Géza Z.. Din păcate, Remus S. era plecat în Germania și cel mai probabil reușea să revină în țară abia înainte de sărbători. Pe ultima sută de metri, Géza Z. anunță că este epuizat de munca de la serviciu, dar și de organizarea a două tabere în decurs de 4 luni și celei dea treia în curs de realizare. Hotărește să rămână la suport de suprafață, alături de Ionut D.. Tot pe ultima sută de metri, locul în echipa de subteran este ocupat de Alex P. alături de Cristina S. (Focul Viu), Pepu E. (Silex) și Claudiu L. (Avenul).

Cu ochii pe prognoză, facem pregătirile. Ne era clar deja de la precedenta tabără că fără 200m de coardă nu avem ce căuta în terminusul din noiembrie. În primă fază, ne aduce Focul Viu o coardă de 100m, dar deja folosită, pe care nu prea am băga-o la -700m, ca să avem de unde să o scoatem. Salvarea vine de la Marius M. (ROPE SALT ALPIN S.R.L.), care ne sponsorizează cu 200m de coardă nou nouță. Mai trebuie amaraje, gujoane, anouri, carabiniere…, dar acestea se cam găsesc în depozitul clubului C.S. Avenul și ne mai ajută cu ceva mărunțișuri și Alex P. din magazia C.S. Silex.

În jur de 1 Decembrie ninge. În Piatra Craiului, zăpada depusă nu este semnificativă. Totuși, ne pregătim colțarii, pioleții și tot ce mai trebuie să ajungi la gura avenului iarna și să și supraviețuiești acolo.

Se mai oferă să ajute la transportul echipamentului de explorare până dincolo de bivuac Boti F. (C.S.A. Cluj) și Moise M.. În concluzie, suntem în echipă mai mult decât completă: bivuac 4 persoane, transport echipament 2 persoane și suportul de suprafață 2 persoane.

Startul expediției s-a dat în 06.12. Zilele însorite care au urmat celor de ninsoare au dus la dispariția aproape completă a stratului de zăpadă de pe versantul estic al Pietrei Craiului. În aceea zi, a urcat prima echipă care urma să echipeze avenul: Pepu E., Alex P. precum și suportul lor la suprafață, Ionuț D.. Pepu E. i-a cules pe băieți din Bran, unde au fost duși cu mașina de Ileana. De acolo, au traversat culoarul Rucăr-Bran, până la „Brusturet”, de unde au început marșul de apropiere către Poiana Grind. Se chinuie de mai multe ori să asambleze rucsacii, în așa fel încât să încapă tot ce trebuie dus sus. Semnul că echipa a ajuns la refugiul turistic a venit pe calea rețelelor de socializare, la ora 12:00, cu fotografii care ne arătau vreme numai bună de plajă. Încă un efort de o oră și jumate și se pot bucura de odihnă și mâncare, la adăpostul Refugiului Speologic. Probleme cu zăpada au întâmpinat numai pe zona de traverseu între valea Grindului și refugiu. Pe de altă parte, pioleții și colțarii prind bine la urcarea și coborârea de la aven, unde nu s-a topit zăpada, fiind umbră.

După odihnă, Pepu E. se pregătește și intră în aven în jur de ora 14:30, să echipeze. Alex P. e obosit, abia s-a întors dintr-o explorare cu bivuac din Ponorul Suspendat, din valea Cernei de Olteț. Alege să se odihnească și să intre după (ora 18:00) și să-l ajungă din urmă pe Pepu E., ceea ce s-a produs abia în zona puțului Walter Gutt. Procesul de echipare merge bine. „Bivuacul” este deja la somn la miezul nopții.

A doua zi (07.12) dimineață, Cristina S. pleacă la ora 5:00 din Bucuresti. Pe la 7:30 ajunge la Géza Z. și pleacă împreună către Zărnești. Marius M. se întâlnește cu Claudiu L. și pleacă și ei cu o mașină separată, către locul de întâlnire. Peste noapte și Boti F. călătorește spre Zărnești și doarme pe drum, în mașină. Locul de întâlnire este la Gura Râului. Mergem cu toate mașinile până aproape de bariera din „Prăpăstii”. Aici filăm cei 200m de coardă în 2 banane. Operațiunea odată terminată, ne grupăm într-o singură mașină și, având autorizația Parcului Național Piatra Craiului, pornim prin cheile maiestuoase. Ajungem la capătul drumului relativ repede. Aici rearanjăm bagaje și le împărțim pe cele suplimentare. Pe la ora 10:00, echipa pornește spre poiana Vlădușca, apoi izvorul „La Table”. Din acest punct, începe urcușul extenuant, de cel puțin 2 ore. După 45 minute – 1 oră, se ajunge la refugiul turistic, loc de odihnă tradițional, care marchează cu aproximație jumătate din urcuș. Pe o parte din drum ne sare în ajutor și Ionuț D.. Așa că, la ora 14:00, suntem toți la Refugiul Speologic.

După un pic de odihnă și o binemeritată masă, Marius M. și Boti F. se echipează, să intre în aven. Au de transportat cele 4 banane: coarda, bormașina, amaraje, alte elemente metalice și pe cele personale. Încep să coboare la ora 15:00. În jur de ora 20:00, se întâlnesc cu Alex P. și Pepu E., în zona terminusului din noiembrie. Livrează materialele și încep să urce. În bivuac, se odihnesc și mănâncă apoi pleacă spre ieșire. Tura lor durează 9 ore și jumătate, ajungând la refugiul speologic pe la ora 00:30.

Cristina S. și Claudiu L. se odihnesc și apoi se pregătesc de coborâre. Pornesc la drum în jur de ora 17:00. Țelul lor pentru ziua curentă este să ajungă în bivuac. Semnalează de la -300m (ora 19), se intersectează cu echipa lui Marius M. si Boti F. în urcare, pe la capul puțului Walter Gutt (21:30), și în scurt timp ajung în bivuac.

Alex P. și Pepu E. în bivuac, după tabieturile de „dimineață”, încep și echipează zona aval și întind cablul de telefon până ajung corzile, aici se înâlnes cu echipa sus amintită care le-a predat materialele. După aceea, merg să topografieze afluentul care se unește cu galeria principală la -565m și pe care vine apa din puțul Walter Gutt. Din confluență, se cațără pe o săritoare și apoi se strecoară cu ceva emoții pintre niște „combine frigorifice” care par a sta într-un oarecare echilibru, între pereți. Mai sus, galeria se desfășoară de-a lungul unei fisuri verticale și se desface în două ramuri. Una se închide cu scurgeri calcitice maronii, iar celălaltă duce într-o sală de prăbușiri, care e posibil să mai continue. De aici, se întorc pe la miezul nopții în bivuac, unde se întâlnesc cu proaspăt sosita echipă.

A doua zi (08.12) la suprafață, trezirea se dă relativ târziu, după tura prelungită a lui Marius M. și a lui Boti F.. Ei mai ajută echipa de suport la adunarea de lemne de foc, apoi pleacă la vale pe la ora 13:00, în așa fel încât să ajungă pe lumină la mașinile lăsate în cheile Zărneștilor.

După trezire Pepu E. și Claudiu L. pleacă din bivuac, ca să corecteze echiparea până la -640m, terminusul explorărilor din noiembrie. Plantează amarajele necesare, conform normelor TSA și avansează spre adâncuri. Alex P. și Cristina S. pleacă din bivuac mai târziu și continuă topografia până ajung din urmă cealaltă echipă, în jur de ora 16:00. Continuă împreună. La un moment dat, realizează că, dacă avansează la modul acesta echiparea, nu o să le ajungă amarajele. La propunerea lui Alex P., trec pe modul de „explorare”, recuperând amaraje și din amonte. Pe la ora 18:30, ajung în punctul unde s-a abandonat explorarea. Cam tot până aici ajunge și firul de telecomunicații.

De aici, pășesc în necunoscut. Claudiu echipează puțul mare, necoborât în explorarea precedentă, numit ulterior „1 Decembrie”. Toți erau nerăbdători să vadă cum continuă avenul. Puțul este larg și plin de septe mici, care se rup la atingere, are și un prag în partea de jos. În total are aproximativ 56m. Pe acestă verticală, practic Avenul de sub Colții Grindului și-a recâștigat titlul de cel mai adânc din țară.

Este aproape miezul nopții când toată echipa se reunește la baza acestui mare puț, unde este un fel de sală de prăbușiri. Cristina S. și Claudiu L. hotărăsc să se reîntoarcă în bivuac, pentru odihnă și ajung la tabără pe la 2:30 dimineața (09.12).

Alex P. și Pepu E. continuă explorarea. Își croiesc drum printre prăbușiri. Alex P. coboară un „autobuz” înclinat, după care urmează un puț de vreo 20m. Continuă… Urmează un puț de aproximativ 8m, se bucură ca niște copii. Pepu E. echipează săritoarea, care dă într-un puț de un alb ca în povești, plin de lingurițe și septe. Apoi, încă o săritoare de 5m, la baza căreia podeua este foarte dreaptă. Apoi, urmează un prag de 3-4m și o galerie dreaptă, înaltă de 1m. Se pun pariuri cât e de lungă, dar nu are mai mult de 5m. După încă 2 săritori și un prag, urmează un puț în jur de 20m. Bucurie mare. Se vede ceva pe fund și aruncă o piatră. E apă. Nu-i nimic, că sigur e galerie pe deasupra! În continuare, echipează Alex. Coarda și amarajele sunt la limită… se face economie. Se coboară și se ajunge la apă. Nu le vine să creadă că au ajuns la un sifon: „Brusc, nu știu de ce, dar ne lovește o tristețe și o depresie cruntă. Nu ne venea să credem că se termină așa, nu într-un blocaj de bolovani, nu în altceva, ci într-un sifon!”, spune Alex. Se întorc în bivuac pe la ora 5:30 dimineața (09.12).

Au fost așteptați de Cristina S. și Claudiu L. și se pun toți la somn. Se trezesc pe la ora 15. Pepu E. și Cristina S. se pregătesc să iasă. Pleacă spre ieșire pe la ora 18:00 și ajung la suprafață pe la 2:30 dimineața (10.12).

Activitatea echipei de suprafață e ceva mai plicticoasă: păzit telefonul speo, comunicat cu echipele de subteran, apoi cu familii și colegi, lemne de foc, reparații la scara de la refugiu, un pic de stat la soare. Ionuț D. intră în aven, să aducă apă de la -100m.

Alex P. și Claudiu L. merg înapoi până la terminus, topografiind porțiunea nou descoperită. În urma măsurătorilor efectuate, rezultă adâncimea atinsă de -769m. Concomitent, fac și documentare foto- video. La urcare, dezechipează zona de sub bivuac. Lucrările se întind iarăși bine după miezul nopții (aproximativ 5 dimineața).

Modelul 3D, descrierea avenului precum și istoricul explorarilor le găsiți aici.

În 10.12 dimineața, Ionuț D. și Pepu E. se trezesc devreme, își fac bagajele și pleacă la vale. Îi așteaptă obligațiile din viața „civilă”. Cristina S. se trezește bine după prânz. Mănâncă și împreună cu Géza Z. se pregătesc de plecare. Trebuie să aștepte „trezirea la prima oră” a bivuacului. Aceasta survine la 13:30. Strâng tabăra, mănâncă… Trebuie regândită strategia de suport. Géza Z. trebuie să se întoarcă acasă și Cristina la fel. Vor fi înlocuiți seara târziu, de Remus, care abia s-a întors din Germania. Timpul trece și soarele începe să coboare pe după creasta Craiului. Bivuacul revine târziu la telefon, aproape de 15:30. Li se comunică la ce să se aștepte și pornesc spre ieșire. Cu aceste vești liniștitoare, Cristina S. și Géza Z. întind pasul la vale, ca să ajungă înainte de întuneric la mașină și apoi fiecare acasă (Cristina la București).

Remus ajunge în traseul de urcare pe la ora 22:00 și ajunge la Refugiul Speologic în jur de miezul nopții. Face căldură, să fie cum trebuie primirea pentru echipa de subteran. Pe la 00:30, vin primele vești: Alex P. e la „Gaura de șoarece” și Claudiu L. vine după el, cu dezechiparea. Pe la ora 3:00 dimineața sunt amândoi teferi afară. Mâncare și rehidratare și se pun la odihnă.

În 11.12, trezirea se face târziu, dar totul este într-o notă optimistă: rezultatele sunt remarcabile. Ușor după lăsarea întunericului, toți ajung acasă.

Încet, dar sigur, vestea noilor descoperiri se răspândește…

Lasă un comentariu