pagina preluată de la
Avenul de sub Vârful Grind este cel mai adânc aven din România, în prezent având o adâncime de -801.5 metri. A fost descoperit în anul 1985 într-o zonă în care există unul dintre cele mai mari potențiale de denivelare din țară și este încă în explorare.
Intrarea în Avenul de sub Vârful Grind se află la altitudinea de ~ 1922 m pe versantul estic al Munților Piatra Craiului. Este localizată pe abruptul de sub creasta principală, pe unul din Hornurile Grindului (vale de abrupt).
Sinonime
Inițial, cavitatea a fost denumită Avenul de sub Vârful Grind, dar de-a lungul timpului au fost folosite și alte denumiri: Avenul de sub Colții Grindului, Avenul din Colții Grindului, Avenul de sub Hornurile Grindului sau Avenul din Grind. “Avenul din Grind” este o denumire folosită inițial pentru Avenul din Funduri din același masiv (-122 m *), denumire care apoi a fost folosită – discutabil – greșit și pentru Avenul de sub Vârful Grind generând confuzii asupra localizării celor două avene.
Morfometrie
Denivelare negativă: -801.5 m
Denivelare pozitivă: 0 m
Denivelare totală: -801.5 m
Extensia (proiecției în plan): ~285 m
**
Cel mai adânc puț: -69 m (P. Walter Gutt, à-pic)
Altitudinea intrării: ~1922 m
Altitudinea celui mai adânc punct: ~1122 m
Pentru referință, Poiana Grind (și stâna) se află la altitudinea de 1372 m și Refugiul din Valea Grindului (Ref. Grind I) este situat la o altitudine de 1624 m.
****
Morfologie
Avenul este unul tipic alpin cu puține porțiuni orizontale şi este format dintr-o succesiune de 23 puţuri consecutive (pe parcursul principal) fără afluenți majori, cel mai lung afluent fiind cel care este interceptat la cota -167 m. În afară de acesta, cele mai importante secvențe de puțuri laterale/paralele sunt sectorul Himalaya 2 și cea de sub Puțul Walter Gutt (care confluează cu parcursul principal la cota -567 m).
Primul afluent fosil, a cărui origine este probabil în albia văii cu grohotiș pe versantul căreia se află intrarea în aven, confluează cu galeria principală la -35 m. La -116 m un al doilea afluent, cu un curs activ temporar, provine dintr-o fisură impenetrabilă. Un afluent major provine de pe galeria care intersectează galeria principală în tavanul Puțului Niagara („Water Shaft”), deschiderea verticală formată de acest afluent în peretele puțului coborând până la baza acestuia, la -167 m, unde se află confluența hidrologică. Activul cu debit mic al afluentului curge pe o cascadă în 4 trepte iar deschiderea mare formată deasupra are tavanul pe față de strat. Mai sus pe afluent, galeria acestuia este la început una orizontală joasă și apoi una cu verticale mici de câţiva metri care formează marmite la baza lor. Galeria se desfășoară între cota -141 m (punctul din aval – de intrare în P. Niagara) și cota -128 m. Este dezvoltată pe o fisură cu direcţia generală VNV-ENE iar în partea superioară continuă cu o deschidere verticală mai mare care se ramifică în 3 hornuri închise. Pe pereți și în special în partea de sus a hornurilor sunt prezente scurgeri calcitice importante și alte speleoteme. Hornul din mijloc ajunge până la cota -104 m și are o densitate mai mare de speleoteme. Galeria afluentului, în partea orizontală menționată, intersectează la cota -135 m un afluent care provine dintr-o galerie joasă și cotită în „zig-zag”, lungă de ~15 m, dinspre SV, pe care curge un activ temporar cu un debit mai mic decât cel al afluentului principal.
;){kind=link}
Până la adâncimea de -288 m („Urechile acului„), avenul este dezvoltat preponderent pe fisuri și posibil pe falii, formând puţuri vadoase cu înclinaţia generală aproape de verticală. De la -288 m până la terminusul de la -801.5 m, morfologia şi tendinţa generală de dezvoltare a avenului sunt influenţate într-o proporţie mai mare de dezvoltarea puţurilor conform cu înclinarea stratelor de calcar din masiv. Aceasta este vizibilă în tavanul puţurilor și al galeriilor, înclinarea stratelor fiind de ~ 70° (în intervalul general al stratelor din zona centrală şi superioară a masivului), puțurile fiind în unele cazuri dezvoltate în trepte.
Între cota -200 m şi -390 m se desfășoară o succesiune de puțuri mai înguste („Himalaya 2”, explorate în perioada 2017 – 2019) pe un aliniament paralel cu cel al puţurilor principale, în unele locuri la mică distanţă de acesta (în partea inferioară la câţiva metri). Terminusul actual al acestui sector este impenetrabil, iar firul de apă care îl parcurge este probabil un afluent al activului principal, confluența nefiind identificată. Punctul terminus al galeriei se află sub începutul Canionului „Zig Zag” conform proiecției în plan. Cel mai larg şi adânc puţ din această ramură este Puţul Alexandru Aliman, cu o denivelare de 42 m. Accesul cel mai facil pe aceste verticale se face din „firul” principal al avenului la cota -250 m, la baza P. Himalaya.
;){kind=link}
Cursul de apă principal al avenului se pierde în impenetrabil la ~ -527 m, la baza Puţului Walter Gutt, puț cu un à-pic de -69 m terminat în fund de sac, și reapare ~25 m mai jos pe un puț lateral (și paralel) traseului principal în aven. Parcursul principal continuă din P. W. Gutt cu un puţ conectat printr-o mare deschidere (6 x 2.5 m) în peretele lateral al acestuia, la 16 m deasupra bazei. La baza acestui puț este instalat bivuacul de la cota -535 m. Pe peretele puţului și la baza lui se găsește o importantă acumulare de brecie tectonică formată din blocuri de calcar prinse într-o matrice de sedimente (argilă roșie). Colmatarea care a obturat complet puțul între cotele -540 m și -558 m a fost ținta mai multor ture de lucru după 1995 și a fost depăşită în septembrie 2019 după deschiderea unui nou pasaj. În tavanul de deasupra bivuacului apare un curs de apă de infiltraţie care se prelinge pe peretele puţului, cade pe podea şi apoi traversează aglomerarea de blocuri de brecie de sub bivuac prin care se face accesul mai departe. Acest curs de apă permanent confluează la -567 m cu activul principal care curge prin impenetrabil (posibil colmatare cu prăbușiri) şi apoi de-a lungul puţurilor paralele menționate mai sus. Verticalele paralele sunt dezvoltate pe aceeaşi fisură verticală cu parcursul principal și se desfășoară între confluența de la -567 m și -545 m având în partea de jos câteva săritori parțial blocate de prăbușiri mari, iar în partea de sus se termină în 2 hornuri posibil impenetrabile, în zona tavanului unuia reapărând activul care se pierde la baza P. W. Gutt.
;){kind=link}
;){kind=link}
La cota -580 m, după o săritoare de 7 m, o aglomerare mare de blocuri prăbuşite (depăşită în noiembrie 2019) a colmatat complet puţul următor, deasupra unei trepte a acestuia. Înainte de decolmatare, blocurile erau dispuse parțial stabil deasupra golului de deasupra treptei.
;){kind=link}
Mai jos de depozitul de brecie tectonică de la -540 m, se menține aspectul general din partea inferioară a avenului, cu dezvoltarea conform stratificaţiei rocii – a tavanului și a unora din pereții puţurilor. 3 galeriile orizontale scurte și de dimensiuni mai mici(1-3m înălțime) fac legătura între puţuri la cotele -596 m, -619 m și -752 m; primele 2 având 2-3 mici săritori pe parcurs. Puţurile cele mai semnificative prin mărimea lor sunt cele cu adâncimile de 19 m (cota -600 m), 17 m (-625 m), de 56 m (-640 m) şi de 36 m (-696 m) şi 18 m (-751 m). Fiecare din ele au o treaptă (săritoare) în partea inferioară.
La actualul punct terminus de la -801.5m se află o strâmtoare care blochează trecerea. Explorările viitoare au în obiectiv depăşirea acestuia. Dincolo de această strâmtoare a fost observată o verticală de 3-5m, după care așteptările sunt să existe o continuare.
Cele mai multe goluri din aven sunt dezvoltate de-a lungul unei falii cu orientarea 61°N (~ ENE – VSV): sectoarele traseului principal între -116 m şi -167 m, între -290 m şi -358 m şi Himalaya 2.
De la cota -358 m, unde începe Canionul Zig-zag, morfologia generală începe să fie definită de meandre, excepție notabilă fiind puţul din continuarea traseului de sub Puţul Walter Gutt (între -509 m și ~ -540 m), puţ fosil cu tot tavanul definit de o faţă de strat (format între 2 feţe de strat). Această cale ocolește actualul traseu hidrologic menționat anterior (apa ce se pierde la baza puţului W. Gutt reapare prin hornurile paralele la cota -545 m). Între -588 m și -710 m, proiecția în plan arată un sector evident meandrat, cu 5 coturi.
Aspectul general al puţurilor este definit de marile cantităţi de apă drenate periodic de aven, cu o morfologie vadoasă a pereţilor (șanțuri de curgere, septe), evidenţiată la baza puţurilor de marmite mari. Elementele de precipitare apar pe puțuri în parțile lor superioare și în special pe tavanul acestora, dimensiunile speleotemelor fiind relativ mici, mai importante fiind scurgerile calcitice. Între cota –20 m și -51 m (a doilea puț și următoarea săritoare), pereții sunt „captușiți” de scurgeri de calcit alb pe porțiuni mai mari, până la baza puțurilor, aici activitatea hidrologică în urma viiturilor nefiind încă una concentrată.
Orientare model:
Modelul 3D și topografia avenului sunt un rezultat preliminar bazat pe topografia parțială a avenului facută in sept., nov. si dec. 2019 (Alex Pologea, Claudiu Loghin, Eugen Pepu, Geza Zakarias, Tomi Pandi, Ionuț Resos). Au fost folosite parți din 2 drumuiri precedente (Radu Dumitru / Fabian Botond și Geza Zakarias / Aurelian Mihu). Porțiunea dintre cota - 170 m și - 510 m conține doar o drumuire și nu e inclus sectorul Himalaya 2. Noile descoperiri făcute sub cota - 550 m sunt incluse integral. [****] Denivelarea si cotele reale pot diferi cu câțiva metri din cauza îmbinării noului set de date cu topografiile vechi.
Hidrologie
O mare necunoscută rămâne drenajul apei din aven, posibilităţile evidenţiate fiind grupurile de resurgenţe majore: două situate pe Valea Prăpăstiilor, în aval de Prăpăstiile (Cheile) Zărneștilor, cealaltă fiind în sud-estul masivului, resurgenţele de „La Gâlgoaie” şi „La Bile” din Valea Dâmbovicioarei - în amonte de Cheile Brusturețului. Terminusul actual al avenului (-801.5m) se află la altitudinea de ~1120.5m, în timp ce altitudinea Poienii Grind este de 1370 m.
Primele resurgenţe din aval de Prăpăstiile Zărneștilor sunt grupul de izvoare de la „Fântânile Domnilor” (alt. ~860 m), captate pentru a aproviziona cu apă Zărneștiul. De la terminusul avenului până la acestea sunt ~ 6.3 km în linie dreaptă și o diferență de nivel de ~ 262 m. Al doilea grup de resurgenţe din aval de Prăpăstiile Zărneștilor se află în apropiere de intrarea în Zărneşti (denumite Izvoarele „6 Martie”, alt. ~784 m), iar de la terminusul avenului până la acestea sunt ~ 7.6 km în linie dreaptă și o diferență de nivel de ~ 338 m.
La intrarea din amonte a Cheilor Brusturețului se află grupul de izvoare de „La Gâlgoaie” şi de „La Bile”, de la terminusul avenului până la acestea fiind o distanţă de ~6.4 km şi respectiv de 6.2 km în linie dreaptă și o diferență de nivel aproximativă de 190 m.
O posibilă resurgență (dar improbabilă) este grupul de izvoare de pe V. Coacăzei - afluent al V. Sbârcioarei (G. Popescu).
Avenul, atât la intrare cât şi în punctul teminus actual, se suprapune la suprafaţă cu bazinul de colectare al V. Dâmbovicioara; dar se află în apropierea cumpenei apelor de suprafață dintre bazinul de colectare al Văii Dâmbovicioara (sud) și al Văii Prăpastiilor (nord-est). Având în vedere orientarea generală avenului către V. Prăpăstiilor și distanța de ~500 m până la cumpăna apelor, rămâne o problemă deschisă identificarea bazinului prin care se face drenajul apelor din aven. A fost efectuată până în prezent o trasare hidrogeologică (în anul 1990 de Hades Ploieşti / I. Orășeanu; cu trasorul lansat la baza P. Niagara) dar rezultatele au fost negative, neputând fi identificată resurgenţă.
Un studiu anterior afirmă că drenajul se realizează prin izbucurile din aval de Prăpăstiile Zărneștilor – Izvoarele Domnilor având în vedere că aceste sunt dispuse în prelungirea aliniamentului faliei principale (VSV-ENE) pe care s-a dezvoltat avenul (Coca, 2000).
Potenţialul maxim de denivelare al avenului este estimat între 810 - 1200 m şi este constrâns în principal de nivelul resurgenţei (necunoscută încă) şi de nivelul acviferului în zona avenului (necunoscut) – pentru zona golurilor aerate.
Harta 3D masivului Piatra Craiului
Harta 2D dinamică a suprefeței masivului
Hartă hidrologie Piatra Craiului; versiunea OTM .
Profil altimetric
Geologie
Avenul este dezvoltat în calcare de vârstă Kimmeridgian-Tithonic (G. Popescu, 1988).
Orientare model:
Colorare suprafață: